duminică, 16 ianuarie 2011

PAUL SE REÎNTOARCE LA CLINICA DIN MUNCHEN

     În urmă cu circa 8 săptămâni, Paul a fost externat, după tratament, de la Clinica Rinecker din Munchen.
     În opinia medicilor de la clinică, primele semne de răspuns la tratament sunt încurajatoare, în sensul că tumora şi-a modificat structura după şedinţele de expunere la fascicule cu protoni, devenind mai puţin consistentă. Medicii au apreciat chiar că tumora nu va mai evolua în dimensiuni sau chiar s-a putea resorbi, însă, la momentul externării, au precizat că este prematur pentru un prognostic.
     În acest interval de 8 săptămâni, Paul nu s-a simţit prea bine, având perioade în care starea generală era destul de alterată (tulburări de echilibru, auz, vedere şi migrene puternice), dar familia şi prietenii au fost tot timpul alături de el, ajutându-l să treacă mai uşor peste aceste momente. Ca urmare a administrării prelungite de hidrocrotizon, Paul a luat în greutate şi are acum 50 de kilograme iar vederea este încă dublată.

     Paul a plecat din nou la clinica din Munchen pentru o evaluare a stării de sănătate fiind programat pentru o întâlnire cu medicii mâine, 17.01.2011. Vă rugăm pe toţi cei care ne urmăriţi să fiţi cu gândul alături de Paul şi să îi doriţi să se întoarcă acasă cu veşti bune.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.